‘Am participat, astăzi, la deschiderea Târgului Educațional ,,Handmade with love”, care se desfășoară în perioada 10-14 iunie, în curtea Școlii Speciale din municipiul Târgoviște. Felicit toți cei peste 150 de micuți pentru obiectele realizate și pe dascălii care i-au îndrumat.
Târgul educațional ,,Handmade with love” este organizat în cadrul proiectului ”ŞI TU CONTEZI! – Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmbovița, prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora”, Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020”…a susținut Luciana Cristea, vicepreședintele CJD



sursa: https://24breakingnews.ro/viewPost.php?postId=3387





