SI TU CONTEZI!SI TU CONTEZI!

CEA MAI BUNĂ CASĂ
e inima!

Un proiect care, pentru că ne uneşte, va reuşi să învingă timpul!

Azi curtea şcolii e plină de porumbei. Profesorul Eduard D. are la el hrană pentru păsări. Dar, tocmai când se pregătea să se relaxeze puţin în compania păsărilor, ceasul său miraculos îl anunţă că nu e vreme de pierdut. Cineva are nevoie de Dr. ED. Cineva care îi aduce aminte lui Eduard chiar de copilăria sa…

Holograma ce apare atunci când profesorul deschide ceasul arată tristeţea lui Dumitru, un copil care creşte la orfelinat şi care nu poate să participe la un proiect comun cu alți doi colegi de clasă, David și Luca.
Învațătoarea le-a dat temă celor trei elevi să construiască împreună o căsuţă pentru păsări. Copiii ar trebui să lucreze pe rând, acasă la fiecare. Acesta e şi scopul proiectului, în fapt: copiii să se cunoască, acasă, în mediul fiecăruia.

Dar, ce să vezi…Toleranța oamenilor mari nu include şi un copil care creşte la orfelinat…

Cu ajutorul ceasului său neobişnuit, moştenit de la părinţii pe care nu i-a cunoscut niciodată, Dr. ED a putut să facă o breşă în timp, astfel încât cei trei colegi să poată merge să lucreze la proiectul comun în căsuţa din copac de la orfelinat, adică acasă la Dumitru. Iar Luca și David au reușit să şi ajungă la timp acasă.

Părinţii au rămas impresionaţi de proiectul făcut de copii şi au recunoscut că prejudecăţile lor i-ar fi privat pe copii de o experiență foarte frumoasă.
Pentru că suntem diferiţi, dar fiecare contează!

Acum Dr. ED se poate întoarce liniştit, la porumbeii din curtea şcolii. E puţin nostalgic pentru că vede că oamenii îşi schimbă greu mentalitatea şi încă mai au prejudecăţi, ca pe vremea când el însuşi stătea la casa de copii.
Toleranța e o lecţie grea, dar Dr. ED îşi pune speranţa în inimile copiilor.
Acolo e cea mai bună casă!

CEA MAI BUNĂ CASĂ
e inima!

Un proiect care, pentru că ne uneşte, va reuşi să învingă timpul!

Descoperă și alte aventuri ale SUPEREROULUI!

PARTENERI

 

CONŢINUTUL ACESTUI SITE NU REPREZINTĂ ÎN MOD OBLIGATORIU
POZIŢIA OFICIALĂ A UNIUNII EUROPENE SAU A GUVERNULUI ROMÂNIEI.

PENTRU INFORMAŢII DETALIATE DESPRE CELELALTE PROGRAME COFINANŢATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ,
VĂ INVITĂM SĂ VIZITAŢI WWW.FONDURI-UE.RO