SI TU CONTEZI!SI TU CONTEZI!

Peste 150 de copii participă la Târgul Educațional ,,Handmade with love”

În perioada 10 – 14 iunie 2019, la Școala Specială din Târgoviște, se desfășoară Târgul Educațional ,,Handmade with love”, eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectul este destinat dezvoltării imaginației si creativității copiilor cu nevoi speciale. Peste 150 de elevi din școlile dâmbovițene au fost încurajați să creeze obiecte handmade pe care să le comercializeze apoi, în cele 5 zile de târg.

Consiliul Județean Dâmbovița și-a asumat obligativitatea asigurării unei mese calde pentru cei 153 de copii, pe perioada celor 5 zile de desfășurare a târgului. De altfel, copiii au primit această masă, în baza contractului de prestări servicii nr. 111/10.06.2019, începând cu prima zi a târgului.

Într-o altă etapă a proiectului „ȘI TU CONTEZI!” – Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmbovița, prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 și derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, urmează ca un număr de 460 de copii să primească masă timp de 35 de săptămâni. Astfel, 460 de copii, ce fac parte din grupul-țintă al proiectului, vor primi această masă, timp de 5 zile pe săptămână, începând cu luna septembrie a acestui an, odată cu începerea anului școlar 2019 – 2020, în cadrul programului HAS – Help After School.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Târgul educațional „Handmade with love”, săptămâna viitoare, la Scoala Specială din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, vă invită, în perioada 10-14 iunie 2019, începând cu ora 10.30, să luați parte la târgul educațional ,,Handmade with love”.

         Evenimentul destinat dezvoltării imaginației si creativității copiilor cu nevoi speciale (CES), prin confecționarea unor produse originale, va avea loc în curtea Școlii Gimnaziale Speciale, din Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița. Participanții sunt încurajați să susțină evoluția armonioasă a copiilor cu CES și eforturile acestora, prin achiziționarea obiectelor pe care chiar ei le-au realizat manual.

         Târgul educațional ,,Handmade with love” este organizat în cadrul proiectului ”ŞI TU CONTEZI! – Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmbovița, prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora”, Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

          Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

sursa: http://www.cjd.ro/targ_ces

COMUNICAT DE PRESĂ 10 Iunie 2019

Astăzi a debutat Târgul Educațional „Handmade with love”

Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, a participat, astăzi, la deschiderea Târgului Educațional ,,Handmade with love”, care se desfășoară în perioada 10-14 iunie, în curtea Școlii Speciale din municipiul Târgoviște.

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, este destinat dezvoltării imaginației si creativității copiilor cu nevoi speciale. Peste 150 de elevi din școlile dâmbovițene au fost încurajați să creeze obiecte handmade pe care să le comercializeze apoi, în cele 5 zile de târg.

Cu acest prilej, vicepreședintele Luciana Cristea a transmis următorul mesaj:

 ”Mă bucur să mă aflu astăzi aici, în mijlocul atâtor copii frumoși și vreau să felicit organizatorii pentru această idee și pentru modul în care înțeleg să fie alaturi de copiii cu nevoi educative speciale dar și partenerilor noștri, pentru tot sprijinul oferit.

            Vă doresc o zi frumoasă și un târg reușit, sper ca produsele voastre să aibă succes zilele acestea și vă mulțumesc pentru invitația de a vă fi alături!”

Târgul educațional ,,Handmade with love” este organizat în cadrul proiectului ”ŞI TU CONTEZI! – Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmbovița, prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora”, Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 și derulat de Consiliul Județean Dâmbovița în parteneriat Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

PARTENERI

 

CONŢINUTUL ACESTUI SITE NU REPREZINTĂ ÎN MOD OBLIGATORIU
POZIŢIA OFICIALĂ A UNIUNII EUROPENE SAU A GUVERNULUI ROMÂNIEI.

PENTRU INFORMAŢII DETALIATE DESPRE CELELALTE PROGRAME COFINANŢATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ,
VĂ INVITĂM SĂ VIZITAŢI WWW.FONDURI-UE.RO